Filme documentare

Când o parte din membrii familiei Buică se reîntorc în anul 1998 pentru o scurtă vreme din America (țara adoptivă) în țara lor natală, România, Doamna Buică îl atacă jucăuș și uneori cu note de cruzime, pe soțul ei exploziv și diagnosticat cu cancer. Eugene reușește să surprindă disfuncționalitatea cuplului, în timp ce căsnicia lor se destramă. În anul 2000, Eugene reușește să filmeze la New York interviuri profesioniste cu fiecare dintre părinții săi. Doamna Buică își arată caracterul șarmant și manipulator, prezentând o realitate paralelă în care Domnul Buică, deja slăbit de boala agresivă, se cațără în exterior pe geamurile sigilate ale apartamentului ei. Când, la final, Eugene încearcă să-și salveze mama bolnavă, care s-a mutat între timp în țară, Doamna Buică refuză, rugându-l să își amintească de ea în ipostazele surprinse de filmările lui.

În acest film de autor, regizorul ne prezintă fragmente din ultimii ani de viață ai străbunicilor lui care trăiesc într-o casă modestă, undeva la țară, în Republica Moldova. Generația lor, a celor care au participat activ la Marele Război e pe cale de disprație, iar filmul e construit în jurul amintirilor și poveștilor de supraviețuire ale străbunicului, cu o valoare de document vizual, completate și de păreri personale despre știrile pe care acesta le ascultă zilnic la radio, despre politica actuală, despre ruși și războiul din Ucraina. Odată cu trecerea anotimpurilor, documentarul creează în permanență senzația că istoria se repetă.

Într-adevăr: ar trebui de mai tăcut „oleacă”, atunci când cineva gândește, lucrează, creează... - în ultima vreme toată lumea „povățuiește”, bate capul, ca să nu zic altfel, - și de fapt, numai asta face... deci „taci oleacă” - pentru că merge un film bun...