Michael Mason e un hoț de buzunare care trăiește la Paris, și care, când fură o geantă care conține mai mult decât un portofel, se trezește vânat de CIA. Sean Briar, agentul trimis pe urmele lui, își dă seama repede că Michael e doar un pion într-un joc mult mai mare, dar că poate deveni cel mai important atu al său pentru a putea descoperi o conspirație masivă. Acționând împotriva ordinelor primite, Briar îl recrutează pe Michael ca să-și folosească talentul la buzunăreli pentru a da de sursa corupției. Urmează o cursă contracronometru în următoarele 24 de ore, în care cei doi parteneri neașteptați descoperă că amândoi au devenit ținte vii și că, de acum încolo, nu se pot baza decât unul pe celălalt pentru a putea elimina un inamic ascuns și extrem de periculos.
Mallory Kane este un agent superantrenat care lucrează pentru o agenție guvernamentală de securitate în cele mai murdare și mai periculoase colțuri ale lumii. După ce eliberează cu succes un jurnalist chinez ținut ostatic, aceasta este înlocuită și lăsată să moară de cineva apropiat ei din propria agenție. Fiind deodată ținta unor asasini profesioniști care-i știu orice mișcare, Mallory trebuie să găsească adevărul pentru a rămâne în viață. Folosindu-și abilitățile dezvoltate în timpul antrenamentelor militare, ea pune la cale o ingenioasă și periculoasă cursă. Dar când lucrurile se precipită, Mallory realizează că poate fi ucisă rapid dacă nu găsește o cale să-și schimbe poziția în fața adversarului.
Acțiunea se învârte în jurul unui experiment organizat de un reputat psiholog. Acesta vrea să studieze îndeaproape frica și își alege ca spațiu pentru experimentul său un conac, Hill House, cu o reputație înfricoșătoare, despre care se spune că este bântuit de spirite malefice. Clădirea, construită în urmă cu mai bine de 100 de ani, trebuia să devină un adevărat cămin pentru proprietar, dar, din motive necunoscute, acesta a murit înainte de a reuși să-și întemeieze și o familie. Legendele locului spun că moartea sa a fost suspectă și pun nefericitul eveniment pe seama spiritelor care bântuie conacul.
După terapie hipnotică și trei ani de detenție, Cruella de Vil apare ca o femeie complet reabilitată și reușește să-l convingă pe judecător să o elibereze condiționat. Însă, la primul zgomot al lui Big Ben, efectele hipnozei dispar, iar faimoasa Cruella revine la răutatea cea potrivită pentru ea.
APE ADÂNCI ne poartă în căsnicia unui cuplu perfect, Vic (Affleck) şi Melinda (de Armas) Van Allen, unde descoperim ce jocuri psihologice periculoase joacă şi ce se întâmplă cu cei prinşi în mijlocul lor.
Un cuplu fericit, dar fără copii, de pe o insulă australiană izolată se confruntă cu o dilemă morală atunci când descoperă un copil pe o barcă de salvare.
Inspirat de un roman al specialistului în suspans John le Carré, filmul lui Anton Corbijn are loc în Hamburg, Germania, în 2012. Un tânăr musulman, jumătate cecen și jumătate rus, ajunge aproape mort în oraș, căutând cu disperare ajutor pentru a recupera averea tatălui decedat. Doar că informațiile despre el nu par să aibă sens: este o victimă? un hoț? sau, mai rău, un extremist gata să dezlănțuie prăpădul asupra Germaniei? Atrași în mister sunt un bancher, o tânără avocată gata să-i apere pe cei fără de apărare și un specialist în spionaj, hotărât să dezlege ițele până nu e prea târziu.
Tom Leezak și Sarah McNerney se îndrăgostesc și plănuiesc să se căsătorească, în ciuda opoziției din partea familiei bogate și tensionate a lui Sarah. Când se căsătoresc și au șansa de a dovedi că familia lui Sarah se înșeală, pleacă într-o lună de miere europeană și se confruntă cu dezastru după dezastru. Ei trebuie să decidă dacă luna de miere din iad și câteva greșeli pre-maritale merită să-și arunce dragostea și căsătoria.
Fostul escroc de biliard „Eddie cel Iute” Felson decide că vrea să se întoarcă la joc luând un ucenic. Îl întâlnește pe Vincent Lauria, talentat dar cam ciudat, și îi propune un parteneriat. În timp ce vizitează sălile de biliard, Eddie îl învață pe Vincent trucurile înșelătoriei, dar în cele din urmă devine frustrat de trăsăturile lui Vincent, ceea ce duce la o ceartă și despărțire. Eddie începe să joace din nou și în curând se încrucișează cu Vincent ca adversar.
Un portret fictiv și îndrăzneț, care recreează viața tumultoasă a legendei hollywoodiene Marilyn Monroe, din care aflăm și prețul plătit pentru celebritate.
Filmul urmărește tensiunile și luptele dintre două grupări de tineri - The Greasers și The Socs. Ponyboy Curtis și Johnny Cade, doi băieți din banda Greasers, merg într-o seară la cinematograf. Ei îl opresc pe Dally Winston în încercarea lui de a "avea succes" cu Sherri Valance și Marcia, iar apoi se îndrăgostesc de cele doua fete. Băieții nu știu că fetele fac parte din grupul snobilor și bogaților din Socs. Un conflict între Johnny și Bob Sheldon, cel mai dur și mai rău membru al grupului Socs, are ca urmare moartea lui Bob. Acum cei de la Socs le cer socoteală celor de la Greasers. Acești tineri americani cad victimele diferențelor sociale a acelor vremuri, lipsei de educație și nevoii adolescenților de a îmbrățișa un curent, de a face parte dintr-un grup sau de a se identifica cu un stil.
Tânăra spărgătoare Lisbeth Salander și jurnalistul Mikael Blomkvist se trezesc prinși într-o rețea de spioni, infractori cibernetici și oficiali corupți.