Dacă îți place On Wings of Eagles (2016), e posibil să îți placă și filmele de mai jos.
Filme similare sunt obținute folosind genuri și subiecte similare.
Câștigătorii premiului Oscar, Matt Damon și Christian Bale sunt protagoniștii filmului Marea provocare: Le Mans ’66. Filmul este bazat după o poveste adevărată, inspirată din viața lui Carroll Shelby, un designer revoluționar al industriei americane de mașini și a neînfricatului șofer britanic Ken Miles. Ei s-au luptat cu birocrația corporatistă, cu legile fizicii, cât și cu propri demoni pentru a putea construi o mașină de curse revoluționară pentru compania Ford Motor Company. Astfel, au reușit să detroneze titlul deținut de Enzo Ferrari în cadrul cursei de 24 de ore din Franța din 1966, pe pista Le Mans.
Ken Carter, un antrenor de baschet controversat, pune școala pe primul loc și trece pe banca de rezerve echipa invincibilă, dar cu rezultate slabe la învățătură.
Bazat pe o poveste adevărată, filmul prezintă călătoria lui Richard Williams, un tată hotărât, care a jucat un rol esențial în creșterea a două dintre cele mai talentate atlete din toate timpurile, care vor schimba lumea tenisului pentru totdeauna. Împins de la spate de o viziune clară a viitorului lor și folosind metode neconvenționale, Richard are un plan care o să le ducă pe Venus și Serena Williams de pe străzile din Compton, California, direct pe scena globală, ca legende. Filmul emoționant arată puterea familiei, a perseverenței și a credinței de neclintit, ca mod de a realiza imposibilul și de a avea un impact asupra lumii.
Descoperiți parteneriatul care a schimbat jocul dintre un Michael Jordan nedescoperit pe atunci și divizia de baschet a Nike, care a revoluționat lumea sportului și a culturii cu brandul Air Jordan.
Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, Pianistul este povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, datorită originii sale evreiești este forțat ca pe timpul ocupației naziste a Poloniei să ducă o viață de fugar, pentru a scăpa de deportare. Szpilmann reușește să fugă din ghetoul din Varșovia și își va petrece ani buni ascunzându-se printre ruinele orașului. Salvarea îi vine de la un ofițer german, care îl va ajuta să supraviețuiască. Filmul lui Roman Polanski prezintă o atmosferă apăsătoare și de neînchipuit a iadului nazist. Drama fiecărui personaj, suferințele la care sunt supuși oamenii simpli, decorurile răvășite de cruzimea naziștilor dezvăluie o poveste copleșitoare despre realitatea secolului al XX-lea. „Pianistul” este o capodoperă a cinematografiei ce rămâne tipărită în sufletele oamenilor prin secvențele încărcate de emoții, ce sugerează tragismul perioadei respective, precum și prin chinurile la care au fost supuși evreii din pricina regimului nazist.
Filmul e bazat pe întâmplări reale și este povestea eroică a unui grup de soldați din forțele de elită americane trimiși la Mogadiscio, Somalia în octombrie 1993 ca parte a unei operațiuni de menținere a păcii condusă de Națiunile Unite. Misiunea lor constă în răpirea a doi adjuncți ai unei căpetenii locale paramilitare, Mohamed Farrah Aidid, ca parte a unei strategii de a opri războiul civil și foametea care făceau ravagii în Somalia.
O cronică a vieții lui Louis Zamperini, un alergător olimpic care a fost luat prizonier de forțele japoneze în timpul celui de-al doilea război mondial.
După ce prizonierii de război britanici au construit un pod de cale ferată foarte important, în Burma ocupată de inamic, comando-urile Aliaților primesc misiunea de a-l distruge, într-una dintre cele mai memorabile experiențe cinematografice ale tuturor timpurilor.
La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, contele Almasy, trimis de Societatea Regală Britanică de Geografie să cerceteze deșertul Sahara, suferă arsuri îngrozitoare într-un accident aviatic. Vegheat de o infirmieră devotată și sensibilă, el își rememorează viața și, mai ales, povestea de dragoste intensă și interzisă care avea să-i schimbe destinul.
Naziștii, exasperați de numărul evadărilor din lagărele lor de către un număr relativ mic de prizonieri aliați, îi mută într-un lagăr de înaltă securitate, până la finalul războiului. Nemulțumiți, prizonierii planifică una dintre cele mai ambițioase încercări de evadare din al doilea război mondial. Bazat pe o poveste adevărată.