Nick Dunne este un soț fericit și împlinit. La cea de-a cincea aniversare a căsătoriei sale cu Amy, viața sa ia o întorsătură tragică, căci Amy dispare fără urmă din locuința lor de pe râul Mississippi. Asaltat de presă, poliție și de către părinții lui Amy, Nick pare să afișeze un comportament ciudat, alimentat de minciuni și atitudini inadecvate. Acuzațiile se strâng împotriva lui Nick, iar aproape fiecare cuplu din oraș începe să se întrebe cât de bine își cunoaște partenerul sau partenera de viață. Ajutat doar de sora sa vitregă, Margo, Nick încearcă să își dovedească nevinovăția. Dar cum poate fi totuși explicată dispariția lui Amy?
Chris și iubita sa, Rose, au ajuns în relația lor la etapa în care acesta urmează să cunoască părinții fetei, pe Missy și Dean. La început, Chris crede că amabilitatea exagerată a părinților fetei este doar emoție provocată de eforturile acestora de a se obișnui cu idea că aceasta e într-o relație interrasială, dar, pe măsură ce trece timpul, o serie de descoperiri bizare și din ce în ce mai tulburătoare îi dezvăluie un adevăr atât de cumplit cum nu și-ar fi putut imagina vreodată.
Există tot felul de colecționari. Unii sunt pasionați de timbre, alții de pictură, filme sau fluturi. Dar când, din orașe diferite, rând pe rând, dispar mai multe fete, poliția realizează că mai există și un alt fel de colecționari... Una din victime reușește să evadeze și povesteste că a fot ținută prizonieră de un nebun mascat ce-și spune Casanova. Acesta vrea să fie iubit, dar sărutul său e aducător de moarte...
Un film psihologic despre un băiat în vârstă de opt ani, pe nume Cole Sear care crede că poate vedea în lumea morților. Un psiholog de copii pe nume Malcolm Crowe vine la Cole să-l ajute să se descurce cu această problemă,aflând mai târziu că el într-adevăr poate vedea fantomele oamenilor morți.
Executor al agenției federale de aplicare a legii, Teddy Daniels ajunge împreună cu partenerul său Chuck pe mica insulă Shutter, unde se află un ospiciu pentru tratarea condamnaților cu tulburări mentale. Cei doi investighează evadarea unei criminale, dar nimic în acest ospiciu nu este ceea ce pare. Și nici Teddy Daniels nu este. Se află acolo pentru a găsi o pacientă disparută? Sau a fost trimis pentru a investiga zvonurile care denunță practici extreme de tratare a bolnavilor? Pe măsura ce Teddy și Chuck se apropie de adevăr, acesta este din ce în ce mai greu de surprins, iar cei doi încep să se teamă că nu vor mai părăsi niciodată insula Shutter. Pentru că cineva încearcă să-i facă să-și piardă mințile... Filmul se bazează pe romanul omonim, scris de Dennis Lehanne.
Un fost detectiv din San Francisco este căutat de o veche cunoștință care îl roagă să îi facă o favoare: aceea de a-i urmări soția care pare a suferi de niște tulburări psihice. Povestea reală, însă, este mult mai complexă. Detectivul nu știe nimic despre asta, ci își face doar datoria. O datorie foarte plăcută, de altfel, fiindcă se îndrăgostește de soția prietenului său și ar face orice să o ajute. Orice - în limitele omenescului...
Kristen și James se așteaptă la un sfârșit de săptămână relaxant într-o casă de vacanță de familie, dar șederea lor se dovedește a fi ceva mai puțin liniștită. Mai întâi, o femeie misterioasă și periculoasă ajunge la ușă în timp ce James este plecat să rezolve o treabă. Când se întoarce, își ucide din greșeală prietenul Mike, confundându-l cu un intrus. Și atunci apare un pericol real -- sub forma a trei torturatori mascați, lăsându-i pe Kristen și James să se chinuie să supraviețuiască.
Un croitor britanic din Chicago-ul anilor ’50 are o misiune foarte periculoasă când atelierul său devine câmp de luptă pentru un grup de gangsteri rivali.
Un bărbat amnezic care nu-și mai poate aminti evenimentele recente, folosește notițe și tatuaje pentru a da de urma ucigașului soției lui. Secvența uimitoare și antologică de la începutul lui Memento implică o crimă și un polaroid cu un cadavru. Fotografia alunecă înapoi în cameră, glonțul e absorbit pe țeava pistolului și Leonard, personajul principal, începe să trăiască invers. Se spune că memoria este unul dintre elementele cheie care separă oamenii de animale și că e un dat esențial al condiției umane. Memento e preocupat de toate aspectele ei, mai ales de felul în care poate fi manipulată. Filmul lui Christopher Nolan e unul dintre acele rare și autentice triumfuri din istoria regiei de film moderne, pentru că reușește să fie inovator, proaspăt, șic și excitant, fără să-și obosească audiența. Întregul film este astfel construit încât să reflecte starea mentală a personajului principal, în același timp, lăsându-i spectatorului dreptul la o proprie perspectivă.
Străini compleți, naufragiați într-un motel pustnic din deșert în timpul unei furtuni furioase, se găsesc curând ca țintă a unui criminal bolnav. Cum numărul lor devine din ce în ce mai mic, călătorii încep să se întoarcă unul împotriva altuia, cum fiecare încearcă să își dea seama cine e criminalul.
Când Edward sosește la azilul Stonehearst pentru a se angaja ca doctor-asistent, tânărul medic este întâmpinat cu căldură de către doctorul Lamb, administratorul aziului, și de echipa sa, care este compusă, printre alții, din Finn și o fascinantă femeie, cu numele de Eliza Graves. Edward este intrigat de metodele moderne ale lui Lamb până în momentul când o serie de evenimente neobișnuite îl vor conduce la o descoperire macabră, care va ridica vălul de pe utopia lui Lamb, relevând faptul că nimeni nu este cine sau ce pare a fi.
Anthony Perkins îl interpretează pe Norman Bates, ale cărui casă și motel sunt cele mai neindicate locuri pentru a-ți petrece o seară liniștită. Nimeni nu știe asta mai bine decât Marion Crane, ghinionista călătoare a cărei drumeție ia sfârșit în celebra scenă din duș, în această adaptare după romanul omonim de Robert Bloch. Mai întâi un detectiv privat, apoi sora lui Marion pornesc în căutarea ei până când suspansul și teroarea ating cote maxime, în momentul demascării ucigașului.