Bazat pe aclamatul roman al autoarei Becky Albertalli, Love, Simon (2018) este o poveste despre călătoria palpitantă și tulburătoare de a te găsi și de a te îndrăgosti. Toată lumea merită o mare poveste de dragoste. Dar pentru Simon Spier, un adolescent de șaptesprezece ani, este puțin mai complicat: el este pe punctul de a-i spune familiei și prietenilor săi că este homosexual și că încă nu știe identitatea colegului anonim de care s-a îndrăgostit online. Într-o zi, unul dintre e-mail-urile lui ajunge pe mâini greșite, iar Simon începe să fie șantajat cu secretul său: el trebuie să-l ajute pe „clovnul” clasei să iasă cu fata pe care o place sau homosexualitatea lui va fi dezvăluită, împreună cu numele băiatului pe care îl place. Rezolvarea ambelor probleme poate fi hilară, înfricoșătoare și, desigur, îi poate schimba întreaga viață. Își va găsi oare Simon drumul spre fericire?
Sookee este angajată în serviciul moștenitoarei Hideko, care trăiește o viață retrasă pe o proprietate luxoasă, cu unchiul ei extrem de dominant. Sookee păstrează însă un secret: este o hoață de buzunare recrutată de un șarlatan care se dă drept conte. Slujnica îl ajută să o seducă pe frumoasa moștenitoare și totul merge conform planului până la un punct, când între cele două femei se leagă o relație plină de erotism.
Bazat pe povestea adevărată a legendarului analist criptografic Alan Turing, filmul înfățișează cursa contra timp a lui Turing și a echipei sale uimitoare de spărgători de coduri la școala guvernamentală top-secretă de coduri și cifruri a Marii Britanii, în timpul celor mai negre zile din cel de-al doilea război mondial.
Este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.
În sfârșit, un film pentru toți cei care au vrut să fie... altcineva. Craig Schwartz (John Cusack), un păpușar neapreciat, se angajează ca funcționar la etajul 7 1/2 al unei clădiri de birouri. Plictisit de căsnicia sa de 10 ani cu Lotte (Cameron Diaz), Craig devine obsedat de frumoasa Maxine (Catherine Keener), care însă îl respinge. Supărat, Craig se întoarce în biroul său, iar într-un moment de exasperare, izbește o ușă și descoperă un pasaj secret. Atras într-un tunel întunecat, umed, Craig își dă seama că a descoperit accesul la experiența unică de a fi... John Malkovich! Căci a ajuns în mintea lui John Malkovich! Iar acesta este abia începutul.
Doi copii, Ignacio și Enrique, cunosc dragostea, filmele și frica într-o școală religioasă la începutul anilor 1960. Părintele Manolo, directorul școlii și profesorul ei de literatură, este martor și parte a acestor descoperiri. Cei trei sunt urmăriți în următoarele câteva decenii, reunirea lor marcând viața și moartea.