După cinci ani de absență, Superman se întoarce pe Pământ, unde află că Lois Lane a trecut mai departe, iar Lex Luthor pune la cale un nou plan de cucerire a lumii.
Filme asemănătoare cu Superman revine - Superman Returns (2006)
Dacă îți place Superman revine - Superman Returns (2006), e posibil să îți placă și filmele de mai jos.
Filme similare sunt obținute folosind genuri și subiecte similare.
Suntem în 2029. Mutanții au dispărut — sau sunt pe cale să dispară. Un Logan izolat, deznădăjduit, care își pierde zilele bând, ascunzându-se într-o zonă îndepărtată a graniței cu Mexic-ul, făcând rost de mărunțiș lucrând ca șofer. Companionii lui în exil sunt proscrisul Caliban și un Profesor X suferind, a cărui minte singulară este îmbolnăvită de crize care se înrăutățesc. Dar încercarea lui Logan de a se ascunde de lume și de moștenirea sa ia sfârșit brusc când o femeie misterioasă apare cu o solicitare urgentă — ca Logan să aibă grijă de o tânără extraordinară, astfel încât ca aceasta să fie în siguranță. Curând, se vor produce încleștări, deoarece Logan trebuie să facă față forțelor întunecate și unui ticălos din trecutul său într-o misiune pe viață și pe moarte, misiune care îl va direcționa pe luptătorul uitat de vreme către un drum ce îl va conduce spre împlinirea destinului său.
După cum se știe, cel mai important conflict al Omului-Păianjen a fost dintotdeauna cu el însuși: lupta dintre îndatoririle obișnuite ale lui Peter Parker și responsabilitățile ieșite din comun ale Omului-Păianjen. Însă lupta cea mai mare este abia pe cale să înceapă. Pentru Peter Parker, nimic nu e mai minunat decât să sară de pe un zgârie-nori pe altul, să fie considerat un erou și să aibă o iubită ca Gwen. Dar toate acestea au un preț: Spider-Man e singurul care își poate proteja concetățenii și New York-ul de indivizii rău-intenționați și periculoși care amenință orașul. De data aceasta, el are de înfruntat un adversar mult mai puternic decât el, pe nume Electro. Odată cu reapariția vechiului său prieten, Harry Osborn, Peter realizează că toți dușmanii săi au un punct în comun: laboratoarele OsCorp.
În Venom: The Last Dance, Tom Hardy revine pentru a juca pe Venom, unul dintre cele mai faimoase și complexe personaje ale Marvel. În filmul final al trilogiei, Eddie și Venom sunt pe fugă. Pe măsură ce cercul se închide în jurul lor, cei doi protagoniști sunt nevoiți să ia o decizie șocantă care va da cortina pe „ultimul lor dans”.
În vreme ce Răzbunătorii și aliații lor au continuat să protejeze lumea de amenințări prea mari pentru a fi gestionate de un erou, un nou pericol iese la iveală din umbrele cosmice: Thanos. Un despot de talie intergalactică, țelul lui este să adune toate cele șase pietre ale infinitului, artefacte de o putere de neimaginat, și să le folosească pentru a aplica voința lui ciudată asupra întregii realități. Tot pentru ceea ce au luptat Răzbunătorii până acum a dus la acest moment - soarta Pământului și însuși existența nu au fost niciodată mai incerte.
Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar. Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Văduva Neagră, Căpitanul America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat.
Peter Parker este un licean retras, abandonat de părinți în copilărie și lăsat în grija unchiului Ben și a mătușii May. Ca mulți alți tineri de vârsta lui, Peter este în căutarea propriei identități. În același timp, trăiește prima sa dragoste - cu Gwen Stacy. Împreună, ei descoperă ce înseamnă iubirea și implicarea într-o relație care se dovedește a fi plină de secrete.
Partenerii supereroi Scott Lang și Hope Van Dyne revin pentru a-și continua aventurile ca Omul-Furnică și Viespea. Împreună cu părinții lui Hope, Hank Pym și Janet Van Dyne, și fiica lui Scott, Cassie Lang, familia se regăsește explorând tărâmul cuantic, interacționând cu noi creaturi ciudate, într-o aventură la limita imaginaţiei.
În Gardienii galaxiei Vol. 3 de la Studiourile Marvel, iubitul nostru grup de neadaptați arată puțin diferit acum.Peter Quill, încă tulburat de pierderea Gamorei, trebuie să-și regrupeze echipa în jurul lui pentru a apăra Universul și pentru a-l proteja pe unul dintre ei. O misiune care, dacă nu este finalizată cu succes, ar putea duce foarte probabil la sfârșitul Gardienilor așa cum îi cunoaștem.
Barry Allen/Flash își folosește super-viteza pentru a schimba trecutul, dar încercarea lui de a-și salva familia creează o lume fără supereroi, forțându-l să pornească într-o misiune pentru a salva viitorul.
Doritor să se retragă din activitate ca Iron Man, Tony Stark îl creează pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligență artificială. Acesta ar trebui să evalueze pericolele și să controleze armata de roboți a lui Stark, doar că Ultron va declara curând război rasei umane. Dotat cu puteri nebănuite și invincibil în învelișul său de adamantium, robotul se aruncă împotriva New York-ului, Răzbunătorii fiind singurii în stare să țină piept extraordinarei amenințări. Iron Man, Căpitanul America, Thor, Văduva Neagră și Hulk vor avea nevoie de resurse ieșite din comun, dar și de multă șiretenie pentru a-l înfrunta pe genialul robot, în stare să controleze mințile oamenilor și să emită distrugătoare radiații și unde electromagnetice!
Prăpădul stârnit de Ultron pe Terra face guvernele lumii să se întrebe dacă există vreo șansă să îi țină în frâu pe supereroi. O lege mondială îi obligă pe aceștia să se deconspire autorităților. Dacă Tony Stark susține legea, Căpitanul America crede că aceasta limitează libertățile individuale. Alți supereroi se aliază pozițiilor celor doi Răzbunători, iar curând se va ajunge la un război civil al supereroilor. Cine va învinge și cu ce preț?
În 1983, invincibilul și nemuritorul Apocalypse este eliberat, după ce a fost îngropat timp de mai multe milenii. Furios că semenii săi nu mai sunt priviți ca niște zei, Apocalypse adună o echipă de mutanți puternici, inclusiv pe descurajatul Magneto, pentru a distruge lumea și a crea o nouă ordine mondială, peste care să domnească. Pentru a pune capăt drumului către distrugere al lui Apocalypse, Raven (Jennifer Lawrence) și Profesorul X (James McAvoy) conduc o echipă de tineri X-Men într-o bătălie memorabilă cu un inamic aparent de neoprit.
În Omul păianjen: Departe de casă, Tom Holland revine în rolul super-eroului prietenos din vecini, care - - după evenimentele din Avengers: Endgame - trebuie să intervină pentru a se opune noilor ameninţări puse în faţa lumii noastre, care s-a schimbat pentru totdeauna. Filmul extinde universul Spider-Man, scoţându-l pe Peter Parker din zona de confort a casei sale din Queens, New York, pentru a-l trimite în Europa, în ceea ce se presupunea că va fi o vacanţă şcolară - dar care se transformă în cea mai mare provocare şi aventură epică de până acum.
Aflat în căutarea următorului său subiect, jurnalistul Eddie Brock obține un interviu în exclusivitate cu ucigașul condamnat la moarte Cletus Kasady, care descoperă secretul lui Eddie și devine gazdă pentru Carnage, un simbiont amenințător și înfricoșător.
Thor este întemnițat de cealaltă parte a universului și se află într-o cursă împotriva timpului pentru a se întoarce în Asgard pentru a-l opri Ragnarok, profeția distrugerii în lumea sa natală și sfârșitul civilizației asgardice, în mâinile unei amenințări noi atotputernice, 0Hela nemiloasa.
Peter a reușit în sfârșit să-și împace puterile de supererou cu dragostea pentru Mary-Jane. Dar viitorul este întunecat. Brutala mutație a costumului său, care devine negru, îi schimbă puterile și personalitatea pentru a scoate la iveală o dorință de răzbunare pe care Peter se chinuie s-o controleze. Sub influența costumului, Peter devine prea sigur pe el și începe să-și neglijeze apropiații.
Va reuși el să-și învingă propriii demoni ca și pe doi dintre cei mai redutabili villain-i din istoria benzilor desenate? Aceștia sunt Omul de nisip și Venom, dar Sam Raimi, regizorul seriei Spider-Man, a făcut aluzii la un moment dat că s-ar putea să mai existe un personaj negativ, deci trei răi pentru Spider-Man 3.
John Connor, liderul rezistenței oamenilor, îl trimite pe sergentul Kyle Reese înapoi în 1984 ca să o protejeze pe Sarah Connor și să se asigure că omenirea va avea un viitor pașnic. Însă lucrurile iau o întorsătură neașteptată şi se creează o fractură în linia temporală. Astfel, Reese se trezește într-o versiune nouă a trecutului care îi este necunoscută, unde are aliați surprinzători, inclusiv pe Gardian, inamici periculoși, dar și o nouă misiune: să restabilească viitorul.
Un băiat descoperă că are puteri extraordinare și că nu este de pe planeta noastră. Tânărul se aventurează să afle de unde provine și cu ce misiune a fost trimis aici. Dar trebuie să iasă la iveală eroul din el, ca să salveze lumea de la pieire și să devină simbolul speranței pentru întreaga omenire.
Membrii Ligii sunt niște individualiști veritabili, cu trecuturi pline de evenimente neplăcute, fiecare având un har care îi este în același timp calitate și povară. Ei trebuie să învețe să aibă încredere unul în altul și să coopereze ca o adevărată echipă, pentru binele omenirii. Fără multe pregătiri, ei vor fi transportați de submarinul Căpitanului Nemo, vestitul "Nautilus", în prima linie a luptei - Veneția. Acolo, un nebun mascat cunoscut sub numele de Fantom plănuiește să saboteze o conferință a liderilor mondiali, punând la cale o serie de explozii puternice și scufundând orașul. Miza este uriașă, catastrofa plutește în aer. Liga celor șapte are la dispoziție doar 96 de ore pentru a salva lumea.
Identitatea lui Peter Parker este dezvăluită și nu mai poate separa viața lui normală de cerințele solicitante ale vieții de super-erou. Atunci când îi cere ajutorul lui Doctor Strange pentru a restabili secretul identității sale, lucrurile se complică periculos de mult și îl forțează să descopere ce înseamnă să fii cu adevărat Spider-Man.
Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toți în aceeași producție. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye și Black Widow formează “echipa de șoc”, după ce sunt convinși de Nick Fury (Samuel L. Jackson) și de Agentul Culson să își unească forțele în lupta cu periculosul și puternicul lor dușman, Loki, care tocmai câștigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, și între Răzbunători apar mici conflicte de personalitate. Vor reuși ei să renunțe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?
După ce supraviețuiește unui atac neașteptat pe teritoriu inamic, industriașul vizionar Tony Stark își construiește o armură ultratehnologizată și jură să apere lumea sub numele de Omul de Fier.
Tom Hardy joacă rolul lui Eddie Brock, un jurnalist care investighează cercetările unui sinistru om de știință, care face experiențe pe o stranie materie neagră extraterestră. Brock ajunge în contact cu aceasta. Materia îi infestează corpul și îi schimbă personalitatea, dându-i în schimb super-puteri.
Adunați împreună de profesorul Charles Xavier pentru a proteja o lume care se teme și îi urăște, Oamenii X s-au luptat în multe bătălii, au fost în aventuri care au cuprins galaxii, au luptat cu dușmani ai puterii nelimitate, dar niciunul nu i-a putut pregăti pentru lupta cea mai șocantă cu care se vor confrunta vreodată. Unul dintre membrii lor, Jean Gray, a câștigat puterea dincolo de orice înțelegere, și puterea a corupt-o absolut! Acum, ei trebuie să decidă dacă viața femeii pe care o prețuiesc merită existența întregului univers!
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Steve Rogers este un bărbat bolnav din Brooklyn, care s-a transformat în super-soldat Căpitanul America pentru a ajuta la efortul de război. Rogers trebuie să oprească Craniul Roșu – șeful armelor nemilos al lui Adolf Hitler și liderul unei organizații care intenționează să folosească un dispozitiv misterios cu puteri nespuse pentru dominarea lumii.
Înarmat cu o abilitatea extraordinară de a-și micșora dimensiunea și de a-și mări proporțional puterea, escrocul Scott Lang (Paul Rudd) se vede nevoit să își accepte latura eroică și să vină în ajutorul mentorului său, cercetătorul Hank Pym (Michael Douglas), pentru a proteja secretul ce stă în spatele uimitorului costum Ant-Man. În ciuda obstacolelor numeroase și aproape imposibil de depășit, Pym și Lang trebuie să născocească și să ducă la îndeplinire un plan de succesul căruia depinde viitorul întregii omeniri.
În timpul unei excursii cu clasa, în cadrul căreia lui Peter și colegilor lui li se face o demonstrație științifică despre păianjeni, Peter este mușcat de un păianjen modificat genetic. Curând după aceea, el descoperă că și-a însușit puterea și agilitatea păianjenului precum și un simț foarte dezvoltat specific acestei arahnide
Un tânăr Peter Parker/Omul - Păianjen (Tom Holland), care a debutat în Captain America: Civil War, intră în Universul Cinematografic Marvel, jucând rolul titular din Omul-păianjen: Întoarcerea acasă. Adorat de o lume întreagă, Spider-Man este cel mai popular personaj de benzi desenate din istorie şi bijuteria coroanei pentru Marvel comics, spun realizatorii. Acum, el revine într-o nouă versiune, proaspătă şi hazlie, produsă de Marvel Studios, care îl aduce pe Peter Parker pentru prima dată pe ecran alături de eroii Universului Cinematografic Marvel.
După moartea regelui T'Challa, regina Ramonda, Shuri, M'Baku și Dora Milaje luptă pentru protecția națiunii de intervenția marilor puteri. În vreme ce poporul e gata să depăsească pierderea regelui și să îmbrățișeze un nou capitol, eroii wakandezi ajutați de Nakia și Everett Ross fac planurile unui nou drum, mai luminos, pentru Wakanda.
Alimentat de încrederea sa restaurată în umanitate și inspirat de actul altruist al lui Superman, Bruce Wayne și Diana Prince alcătuiesc o echipă de metaumani formată din Barry Allen, Arthur Curry și Victor Stone pentru a face față amenințării catastrofale a Lupului de stepă și a Parademonilor care sunt în căutarea a trei cutii materne pe Pământ.
Există două lumi: prima, cea în care trăim zi de zi, și cea de-a doua, deloc cunoscută, paralelă cu cea reală. Una este vis. Cealaltă este Matricea. Neo încearcă din răsputeri să afle adevărul despre acea lume despre care a auzit vorbindu-se doar în șoaptă, lume misterioasă și plină de necunoscut. Dar ce este Matricea? Neo crede că Morpheus, o persoană pe care o cunoaşte doar din povești, un tip pe care nu-l prinzi niciodată, considerat în acelaşi timp cel mai periculos bărbat în viață, poate să-i dea acest răspuns. Dar adevărul pe care Neo îl află este mult peste așteptări. Iar viața lui nu va mai fi la fel.
Descoperirea unei piramide antice îngropate sub gheața Antarcticii aduce o echipă de oameni de știință și aventurieri pe continentul înghețat. Odată ajunși acolo, fac o descoperire și mai înspăimântătoare: două rase de extratereștri în război. Cine câștigă, pierdem. Aventura incredibilă și terifiantă începe când industriașul miliardar Charles Bishop Weyland reunește o echipă internațională de arheologi, oameni de știință și experți în securitate, conduși de ecologiștii și aventurierii Alexa „Lex” Woods, pentru a investiga „valurile de căldură” misterioase care se ridică din adâncurile Antarcticii.
O poveste care oferă numeroase efecte speciale, împușcături și explozii formidabile, confruntări spectaculoase, dar și scene de candoare adevărată. Doi luptători din viitor sunt trimiși în trecut, prezentul nostru, unul cu misiunea expresă de a ucide o tânără femeie, celălalt de a o proteja. Primul este Terminator, un cyborg lipsit de sentimente, care trebuie să extermine victima indiferent de obstacole; al doilea este Kyle Reese, un tânăr călit în război de gherilă, care se îndrăgostește de femeia pe care o protejează și-și sacrifică viața pentru ea. De ce această luptă mortală în jurul ei? Sarah Connor este aparent o femeie banală, îngrozită de înverșunarea ferocelui cyborg de a o ucide. Kyle însă îi dezvăluie faptul că fiul pe care-l va naște într-o zi, John Connor, va deveni liderul supraviețuitorilor unui nimicitor război nuclear și va salva omenirea de revolta mașinilor.
Conflictul global dintre monștrii extratereștri și supermașinile construite de om pentru a-i învinge a fost numai un preludiu al asaltului general asupra umanității care are loc în Pacific Rim 2: Revolta. John Boyega (Star Wars: The Force Awakens) este rebelul Jake Pentecost, odinioară pilot de Jaeger care promitea să ajungă printre cei mai buni, al cărui tată legendar își dăduse viața pentru a asigura victoria umanității împotriva monstruoșilor Kaiju. De atunci, Jake și-a abandonat pregătirea de pilot, și s-a lăsat prins de lumea periculoasă interlopă. Dar, când o amenințare și mai agresivă se dezlănțuie pentru a ne distrgue orașele, și a îngenunchea lumea noastră, Jake primește o ultimă șansă pentru a călca pe urmele tatălui său, de la sora sa, Mako Mori (Rinko Kikuchi), care conduce o nouă generație de piloți ce au crescut în umbra războiului.
Un asteroid cam de 3 ori mai mare decât România se îndreaptă direct către Pământ la o viteză de 35.406 Km/oră. Directorul executiv de la NASA, Dan Truman, are doar o singură opțiune - să trimită acolo o echipă pentru a distruge asteroidul. El îl înrolează pentru ajutor pe Harry S. Stamper - cel mai bun găuritor în adâncime de petrol - și echipa de găuritori buni a lui Stamper să aterizeze pe asteroid, să facă o gaură adâncă la suprafața acestuia, și să arunce în ea un dispozitiv nuclear.
Kay și Jay se reunesc pentru a oferi cea mai bună, ultima și singura linie de apărare împotriva unei seducătoare sinistre, care ridică cea mai dură provocare la necompromisa declaraţie a obiectivelor MIB - protejarea Pământului faţă de nemernicii universului. Au trecut patru ani de când agenții căutători de extratereştrii au evitat un dezastru intergalactic de proporții epice. Acum e o cursă contra cronometru în care Jay trebuie sa-l convinga pe Kay - care nu numai ca nu mai are absolut nici o memorie a timpului petrecut cu MIB, dar este si singura persoană ramasă cu experienţa necesară pentru a salva galaxia, şi să-l reunească cu MIB înainte ca Pământul să cedeze în faţa distrugerii sale finale.
Au trecut 10 ani de când John Connor (NICK STAHL) a ajutat la prevenirea Zilei Judecății.De data asta, însă, Connor nu mai este singura țintă pe lista Skynetului, medicul veterinar Kate Brewster (CLAIRE DANES) își va vedea trecutul îndepărtat și prezentul promițător intrând în coliziune cu un viitor inimaginabil, dar numai dacă va scăpa din mâinile lui T-X. Când Connor și Kate realizează că Ziua Judecății e înfiorător de aproape de ei - mai au numai trei ore până la sfârșitul omenirii - iar singura lor speranță de supraviețuire este o dublură a cyborgului Terminator (ARNOLD SCHWARZENEGGER), fostul asasin misterios a lui Connor. Împreună ei trebuie să triumfe asupra tehnologiei superioare a lui T-X și să oprească Ziua Judecății, sau să fie martori la distrugerea civilizației umane.
Dr. Evil a descoperit un fel de mașină a timpului cu care reușește să ajungă în anul 1969 și să fure libidoul unui spion țăcănit pe nume Austin Powers (Mike Myers). Total lipsit de orice urmă de viață sexuală, Austin este nevoit să se întoarcă și el în același an pentru a-și recupera vitalitatea de altădată. Cu ajutorul agentului Felicity Shagwell (Heather Graham), Austin folosește o altă mașină a timpului aflată în posesia serviciilor secrete britanice și astfel ajunge pe același teren cu Evil, într-o luptă pentru o cauză nobilă. Însă misiunea lui Austin nu se oprește numai la a recupera ceea ce i-a fost furat. Spionul trebuie să mai salveze și întreaga planetă pe care Evil, doctorul care s-a îndrăgostit de o clonă a sa, intenționează să o supună propriilor lui capricii.
Christian Bale este John Connor, omul sortit să conducă rasa umană în războiul contra terminatorilor, într-un post-apocaliptic an 2018. Dar viitorul în care s-a obișnuit să creadă Connor este schimbat în parte de apariția lui Marcus Wright (Sam Worthington), un străin ale cărui ultime amintiri îl înfățișează într-o închisoare așteptându-și execuția. Ce nu-și poate da seama Connor este dacă bărbatul a fost trimis din viitor său a fost salvat din trecut. În timp ce programul Skynet se pregătește pentru un ultim atac împotriva oamenilor, Connor și Marcus încep o odisee în inima operațiunilor Skynet, unde descoperă teribilul secret din spatele posibilei anihilări a omenirii.
De mult timp se semnalau apariții ale OZN-urilor în diverse puncte ale globului - la Buenos Aires, Seul, în Franța, Germania sau China. Dar în anul 2011, ceea ce fuseseră odată apariții trecătoare ale acestor obiecte zburătoare, devin o realitate terifiantă când Pământul este atacat brusc de forțe necunoscute. Oamenii de pe întreaga planetă asistă neputincioși la căderea marilor orașe ale lumii. Los Angeles devine ultima redută a omenirii într-o bătălie pe care nu o anticipase nimeni. Totul ajunge să depindă de un sergent din marina americană și plutonul lui, încropit în grabă, care trebuie să se lupte cu un dușman cum nu s-a mai văzut până acum.
După ani de încălzire globală neschimbată, efectul de seră face ravagii peste tot pe glob sub forma unor uragane catastrofice, tornade, țunamiuri, inundații și, cel mai sinistru, începutul unei noi Ere Glaciare. Paleoclimatologistul Jack Hall încearcă să salveze lumea în timp ce, de asemenea, îl conduce către siguranță pe fiul său Sam, care era în Noul York când orașul a fost copleșit de începuturile noului îngheț.
Geofizicianul Dr. Josh Keyes descoperă că o forță necunoscută a provocat oprirea din rotație a nucleului interior a Pământului. Cu câmpul magnetic al pământului în curs de deteriorare rapidă, atmosfera noastră începe practic să se rupă pe la cusături cu consecințe catastrofale. Pentru a rezolva criza, Keyes, împreună cu cei mai talentați oameni de știință ai lumii, călătoresc către nucleul Pământului. Misiunea lor: detonarea unui dispozitiv care va reactiva nucleul.
Un Wade Wilson apotit se chinuie în viața civilă cu zilele sale ca mercenar flexibil din punct de vedere moral, Deadpool, în spatele lui. Dar când lumea sa natală se confruntă cu o amenințare existențială, Wade trebuie să se îmbrace din nou cu un Wolverine și mai reticent.
Proaspăt absolvent de colegiu, Jaime Reyes se întoarce acasă plin de aspirații pentru viitorul său, însă își găsește casa complet diferită de cum a lăsat-o. În timp ce caută să-și găsească scopul în lume, soarta îl face pe Jaime să se trezească în mod neașteptat în posesia unei relicve străvechi a biotehnologiei extraterestre: Cărăbușul. Când Cărăbușul îl alege pe Jaime să fie gazda simbiotică a acestuia, i se dăruiește o armură incredibilă capabilă de puteri extraordinare și imprevizibile, schimbându-și pentru totdeauna destinul pe măsură ce devine supereroul Gândacul Albastru (eng: Blue Beetle).
Cea mai populară echipă X-Men duce o bătălie pentru supraviețuirea speciei lor în două perioade de timp diferite. Eroii din trilogia originală X-Men se alătură eforturilor depuse de versiunile lor mai tinere din trecutul explorat de X-Men: First Class pentru a schimba un eveniment istoric ce ar putea pecetlui soarta tuturor purtătorilor genei X.
Bărbaţi în Negru, urmăreşte faptele eroice ale agenţilor Kay şi Jay, membri ai unei organizaţii secrete de top, înfiinţată pentru a monitoriza şi a păzii activitatea extraterestră de pe Pămant. Cei doi Bărbați în Negru se trezesc în mijlocul unui complot mortal urzit de către un terorist intergalactic care a sosit pe Pământ pentru a asasina doi ambasadori din galaxii opuse. Pentru a împiedica coliziunea lumilor, MiB trebuie să descopere teroristul și să prevină distrugerea Pământului. Este doar o altă zi obișnuită pentru Bărbații în Negru.
Cu câteva generații în viitor după domnia lui Caesar, maimuțele trăiesc armonios ca specie dominantă, iar oamenii trăiesc retrași. Pe măsură ce un nou lider tiran al maimuțelor își construiește imperiul, o tânără maimuță întreprinde o călătorie plină de provocări care îl va determina să pună la îndoială trecutul și să facă alegeri care vor defini un viitor, atât pentru maimuțe, cât și pentru oameni.
În urma confruntării lor explozive, Godzilla și Kong trebuie să se reunească împotriva unei colosale amenințări nedescoperite ascunse în lumea noastră, provocându-le însăși existența – și pe a noastră.
Sonic, Knuckles și Tails se reunesc împotriva unui nou adversar puternic, Shadow, un răufăcător misterios cu puteri diferite de orice s-au confruntat până acum. Cu abilitățile lor depășite din toate punctele de vedere, Echipa Sonic trebuie să caute o alianță puțin probabilă în speranța de a opri Shadow și de a proteja planeta.
Dune: Partea II explorează călătoria mitică a lui Paul Atreides în timp ce se asociază cu Chani și Fremen pentru a pune la cale răzbunarea împotriva conspiratorilor care i-au distrus familia. În fața alegerii între dragostea vieții sale și soarta universului, el se străduiește să prevină un viitor teribil ce doar el îl poate vedea.
Jason Statham și Wu Jing conduc o echipă de cercetare îndrăzneață într-o scufundare în care explorează cele mai adânci zone ale oceanului. Călătoria lor se transformă într-un haos de neconceput când o operațiune de minerit răuvoitoare le amenință misiunea și îi forțează într-o luptă pentru supraviețuire cu mize mari. Confruntați cu colosalii megalodoni și cu necruțătorii jefuitori ai mediului, eroii noștri trebuie să depășească din toate punctele de vedere prădătorii fără milă într-o cursă zguduitoare contracronometru.
La câțiva ani după lupta cu pământenii, extratereștrii de pe Pandora își continuă liniștiți viețile. Jake Sully trăiește fericit în noul lui corp alături de iubita lui. Fericirea celor de pe Pandora este însă pe cale sa fie distrusă de o nouă amenințare. North este liderul unui clan de extratereștrii necunoscuți care își spun "venusieni". Acestia încep încetul cu încetul să provoace mari pagube pe Pandora, iar Jake realizează că trebuie să ia masuri împotriva fiarelor spațiale. Pe locuitorii de pe Pandora îi așteaptă o bătălie epică în care Jake va trebui să riște totul, poate chiar și propria lui viață.
O populație aflată în dezvoltare, maimuțele evoluate genetic conduse de Caesar (Andy Serkis), sunt amenințate de un grup de oameni supraviețuitori ai devastatorului virus ce a făcut ravagii în urmă cu zece ani. Reușesc să încheie temporar pace, însă aceasta se dovedește fragilă și de scurtă durată, căci ambele părți se află pe picior de război, un război ce va hotărî care va fi specia dominantă de pe Pământ.
După ce a fugit cu Newt și Hicks de pe planeta extratereștrilor, Ripley se prabuseste pe Fiorina 161, o planetă-închisoare ce găzduiește un penitenciar corecțional. Din păcate, deși Newt și Hicks nu supraviețuiesc accidentului, un vizitator mai nedorit, o face. Închisoarea nu permite arme de nici un fel, iar ajutoarele fiind la mare depărtare, prizonierii trebuie să supraviețuiască pur și simplu în orice fel pot.
O erupție vulcanică amenință Isla Nublar, așa că Owen și Claire se grăbesc să găsească adăpost pentru dinozaurii din parc, însă sunt folosiți într-un plan perfid.
Arhitectul și regizorul capitolului Lumea Jurassic, Colin Trevorrow, ne prezintă Lumea Jurassic: Dominația, care are loc la patru ani după ce Isla Nublar a fost distrusă. Dinozaurii trăiesc acum - și vânează - alături de oameni din întreaga lume. Acest echilibru fragil va remodela viitorul și va determina, odată pentru totdeauna, dacă ființele umane vor rămâne prădătorii de vârf pe o planetă pe care o împărtășesc acum cu cele mai înfricoșătoare creaturi ale istoriei.
La două sute de ani după moartea Lt. Ripley, un grup de oameni de știință o clonează, sperând să reproducă arma supremă. Dar noua Ripley este plină de surprize ... la fel ca noii extratereștrii. Ripley trebuie să coopereze cu o bandă de contrabandiști pentru a împiedica creaturile să ajungă pe Pământ.
Rey își dezvoltă abilitățile nou descoperite, cu îndrumarea lui Luke Skywalker, care este neliniștit de forța puterilor ei. Între timp, Rezistența se pregătește să lupte cu Primul Ordin.
Han Solo se vede prins într-o misiune de salvare, strâmtorat fiind de o datorie către Jabba, binecunoscutul „mafiot”. În urma salvării prințesei Leia el este prins în hățișurile Rebeliunii și ajunge încet să o ajute în a distruge fabuloasa Stea a Morții. Leia este prințesă și spion de elită a Rebeliunii, ea fiind un personaj principal în întreaga trilogie. Tânărul Luke Skywalker este cel ce se dovedește a fi ceea ce Obi Wan Kenobi a căutat
În timpul unei călătorii în spațiu, patru oameni de știință sunt alterați de razele cosmice: Reed Richards dobândește capacitatea de a-și întinde corpul; Sue Storm poate deveni invizibilă; Johnny Storm controlează focul; iar Ben Grimm este transformat într-un lucru super-puternic. Împreună, acești „Patru Fantastici” trebuie acum să zădărnicească planurile malefice ale Dr. Doom și să salveze lumea de la o distrugere sigură.
O femeie, prinsă întâmplător într-o afacere obscură, întoarce sorţii împotriva răpitorilor ei și se transformă într-o războinică nemiloasă ce evoluează dincolo de logica umană.
Acțiunea noului film „Căpitanul Marvel” are loc în 1995, când Carol Danvers (Brie Larson), fost pilot în Forța Aeriană Americană, devine unul dintre cei mai puternici eroi ai galaxiei. După un stagiu de pregătire în Forța Stelară, o unitate militară de elită de pe planeta Kree, Carol se întoarce pe Pământ, cu o mulțime de întrebări fără răspuns despre trecutul și identitatea ei. Abia sosită, Carol e prinsă în mijlocul unui conflict intergalactic între două rase de extratereștri, având planeta noastră drept miză și câmp de bătaie. „Căpitanul Marvel” vine cu o poveste nou-nouță despre o perioadă încă nevăzută din istoria Universului Cinematografic Marvel.
"Eternii" urmărește un grup de eroi nemuritori care au protejat Pământul de la începutul timpului. Când creaturi monstruoase numite Devianți, considerate dispărute de secole, reapar în mod misterios, Eternii sunt nevoiți sa se reunească pentru a apăra omenirea din nou.
Producția Lionsgate „Power Rangers” urmărește aventura a cinci adolescenți aparent obișnuiți care devin peste noapte eroi excepționali și trebuie să-și salveze orășelul natal și întreaga planetă de sub amenințarea unei forțe extraterestre. Destinul i-a ales, iar ei sunt singurii care pot înfrunta pericolul. Totuși, ca să reușească trebuie mai întâi să-și depășească problemele din viața de zi cu zi și înainte de a fi prea târziu, să-și unească forțele pentru a deveni cu adevărat echipa Power Rangers.
Sam Clearly în vârstă de 13 ani suspectează că vecinul său misterios Mr. Smith este de fapt legendarul justițiar Samaritan declarat mort cu 25 ani în urmă. Cum rata criminalității e în creștere, iar orașul în pragul haosului, Sam își propune să-și convingă vecinul să-și dezvăluie identitatea și să salveze orașul de la distrugere.
Undeva în spațiu, într-un univers pe cât de vast, pe atât de misterios, există de secole întregi o forță aparent insignifiantă, capabilă în realitate să dezlănțuie puteri nebănuite. Mesageri ai păcii și justiției, ei sunt soldații Lanterna Verde, înșiși Protectorii Universului. O frăție de războinici dedicați menținerii ordinii intergalactice, fiecare membru Lanterna Verde este înzestrat cu câte un inel verde, menit a-i garanta super puteri. În momentul în care noul inamic, Parallax, amenință să distrugă echilibrul puterii din univers, atât destinul lor, cât și cel al Pământului depind de cel mai nou recrut, primul om selectat vreodată să facă parte din rândurile lor. Un pilot excepțional, Hal Jordan.
Dl. Freeze (Arnold Schwarzenegger) vrea să ia ostatic un întreg oraș, Gotham, înghețându-l într-o iarnă fără sfârșit. Între timp, seducătoarea și vicleana Poison Ivy (Uma Thurman), adeptă a zicalei dezbină și cucerește, încearcă să bage strâmbe între Batman (George Clooney) și Robin (Chris O’Donnell). În timpul acestei încrâncenări, Alfred (Michael Gough), este pe moarte. Din păcate pentru el, singurul care ar putea să-l salveze este maleficul domn Freeze care, bineînțeles, nu are nicio intenție în acest sens. Noroc că în scenă intră Batgirl (nepoata lui Alfred), Batman și Robin care, împreună, vor schimba soarta lumii.
David Rice este un om care nu cunoaște granițe, un Jumper, născut cu abilitatea neobișnuită de a se teleporta instantaneu oriunde pe Pământ. Când îi descoperă pe alții ca el, David este împins într-un război periculos și însetat de sânge în timp ce este vânat de un grup sinistru și hotărât de fanoși care au jurat să-i distrugă pe toți Jumperii. Acum, darul extraordinar al lui David poate fi singura lui speranță de supraviețuire!
Pe străzile din New Orleans circulă zvonuri despre o nouă pastilă misterioasă, care conferă superputeri unice fiecărui consumator. Reversul: Nu știi ce se va întâmpla până nu o iei. În timp ce unii devin invulnerabili în fața gloanțelor, devin invizibili sau au o forță ieșită din comun, pentru alții reacția este letală. Dar când criminalitatea crește vertiginos în oraș din cauza pastilei, un polițist local (Joseph Gordon-Levitt) face echipă cu un traficant adolescent (Dominique Fishback) și un fost soldat animat de o răzbunare secretă (Jamie Foxx) pentru a se opune cu forță și riscă să ia pastila pentru a-i găsi și opri pe cei responsabili de crearea ei.
Într-o lume din viitorul nu foarte îndepărtat în care persoanele cu abilități speciale sunt marginalizate de către societate și obligate să trăiască în sărăcie, Conner Reed (Robbie Amell), un tânăr puternic care se chinuie să plătească tratamentul costisitor al mamei sale, grav bolnavă, caută cu disperare locuri de muncă pentru a putea face față cheltuielilor familiei. În încercarea de a face rost de bani mulți într-un timp scurt, Conner decide să se alăture grupării de infractori condusă de Garrett (Stephen Amell), care lucrează pentru un lord al crimei deosebit de periculos. Conner intră într-o spirală infernală din care nu mai știe cum va ieși sau dacă va ieși în viață.