Mai întâi îți invadează intimitatea. Apoi îți fură viața.
Mike Regan are tot ce și-ar putea dori: o familie frumoasa și fericită și o locuință inteligentă, ultramodernă. Mai mult, compania pe care o conduce e pe cale să dea lovitura. Totul merge bine până când relația lui Mike cu cel mai apropiat consultant al său se strică. Fiica adolescentă a lui Mike începe să fie urmărită, iar întreaga familie este asaltată și hărțuită prin toate mijloacele tehnologice posibile.
Agențiile secrete din SUA și China sunt disperate când în peisajul infracțional mondial își face apariția un infractor cibernetic deosebit de periculos. Oricâte operațiuni de prindere organizează autoritățile, acesta le scapă încontinuu printre degete. Cu ajutorul unui celebru hacker condamnat la 15 ani de închisoare, Nicholas Hathaway (Chris Hemsworth), agenții vor face un adevărat slalom mondial, de la Chicago la Hong Kong și din China în Jakarta, în urmărirea celui care amenință siguranța întregii lumi.
Șase adolescente care au hărțuit pe internet o colegă de clasă și au făcut-o să se sinucidă devin la rândul lor ținta unui hărțuitor online cu intenții letale.
În urma dispariției fiicei sale în vârstă de 16 ani, David Kim încearcă să găsească indicii în laptopul acesteia, verificându-i istoricul activităților online. Curând, însă, acesta descoperă că fiica sa nu era deloc perfectă cum părea.
Un agent american, sub false suspiciuni de neloialitate, trebuie sa-l descopere, fara ajutorul organizatiei sale, pe adevaratul spion. Ethan Hunt este un spion profesionist a carui misiune este sa previna furtul unor informatii dintr-un computer al CIA, mai precis lista cu numele de cod ale tuturor spionilor dublii americani, care continea si adevarata lor identitate. Dar prinderea tradatorului nu e de ajuns. Ethan si echipa lui trebuie sa-l fotografieze in flagrant si sa-l urmareasca pana transmite informatiile mai departe.
Spionul Ethan Hunt (Tom Cruise) a renunțat la munca de teren și acum antrenează noii agenți IMF (Impossible Mission Forces). Dar este chemat din nou la datorie ca să-l înfrunte pe cel mai mare dușman de până acum, Owen Davian (Philip Seymour Hoffman), un furnizor internațional de arme și informații care nu are conștiință și nicio remușcare. Hunt își adună echipa: vechiul său prieten Luther Strickell (Ving Rhames), expertul în transporturi Declan (Jonathan Rhys Meyers), agenta Zhen (Maggie Q) și noul recrut Lindsey (Keri Russell). Ei călătoresc prin toată lumea în căutarea lui Davian și ca să o salveze pe iubita lui Hunt, Julia (Michelle Monaghan).
Tom Cruise interpretează din nou rolul lui Ethan Hunt, un agent care lucrează pentru o agenție secretă a guvernului, cunoscută ca IMF (Impossible Missions Force). Agentul Sean Ambrose (Dougray Scott) a dezertat și a furat un virus sintetic mortal numit Chimera care ar putea distruge rapid populația lumii. Planul lui este să vândă virusul persoanei care licitează cel mai mult în schimbul acțiunilor la compania câștigătorului. Chemat de noul șef IMF (Anthony Hopkins), Ethan trebuie să o recruteze pe fosta iubită a lui Ambrose, Nyah Nordoff-Hall (Thandie Newton), o femeie superbă care l-a părăsit pe Ambrose și care ar putea să-i recâștige încrederea. Totuși, după ce o cunoaște pe Nyah și petrece o noapte cu ea, Ethan se îndrăgostește și acum trebuie să-l prindă pe Ambrose și să o țină pe Nyah în viață când ea se infiltrează într-un cuib de vipere.
O scriitoare surdă care s-a retras în pădure pentru a duce o viață solitară trebuie să lupte pentru viața ei când un criminal mascat îi apare la fereastră.
Experta în calculatoare Angela Bennett lucrează de acasă pentru compania de software Cathedral și trăiește foarte izolat. Pizza ei este comandată online și menține contacte sociale doar la telefon sau prin internet. Într-o zi, Angela primește o dischetă cu informații explozive care la scurt timp după aceea îi pune viața în pericol. Ucigașul profesionist și viclean Jack Devlin este pus să recupereze datele prin orice mijloace necesare. Angela reușește să scape, dar dintr-o dată lumea ei este răsturnată: cineva i-a șters datele personale de pe toate computerele guvernamentale și i-a șters identitatea. Dosarul ei judiciar a fost extins cu câteva puncte, motiv pentru care nu numai Devlin, ci și poliția sunt pe urmele ei.
Atunci când îi ascunzi iubitei adevărata ta identitate, reacția ei ar putea fi dezaprobarea. Când ești membru al trupelor speciale SWAT, s-ar putea chiar să te părăsească, dar dacă-i propui o vacanță în Caraibe, s-ar putea să te ierte. Numai că șase zile de iubire și odihnă se pot transforma în șase zile de calvar și groază. Zis și făcut!
Joaquín este un inginer IT aflat în scaunul cu rotile, care riscă să își piardă casa din cauza datoriei la bancă. Încercând să-și salveze locuința, acesta închiriază o cameră unei dansatoare exotice pe nume Berta și fiicei ei Betty. Joaquín este blocat emoțional de amintirile cu soția și fiica sa, care au decedat în urma unui accident cu ceva timp în urmă. Berta trăiește cu drama lui Betty, care în urmă cu doi ani s-a oprit din vorbit în mod misterios. Coexistența lor inițial incomodă începe să se înmoaie treptat, transformându-se într-o prietenie și treptat într-un interes amoros. Atunci când Joaquín descoperă accidental că Berta este o momeală trimisă de liderul unei mici bande care săpă un lung tunel subteran în pivnița de lângă el pentru a jefui o bancă, el decide să îi urmărească în secret, creând un acces alternativ la tunel și planificând să jefuiască banca chiar înaintea lor.
Franklin Fox (Josh Hutcherson), un tânăr blogger pasionat de tehnologie, reușește să obțină un interviu cu Anton Burrell (Morgan Freeman), un guru al tehnologiei. Mai mult decât atât, îi salvează viața când acesta este atacat. În urma acestor evenimente Fox găsește un inel misterios care are capacitatea sa-l ducă pe posesor în trecut cu 57 de secunde.
În viitorul apropiat, o echipă de soldați de elita este trimisă pe o insulă îndepărtată pentru antrenament, dar ei nu știu că comunicațiile sunt tăiate. Aceștia sunt însoțiți de Mill, un programator misterios al cărui creier este conectat la un calculator. Când ajung acolo descoperă că nu este o pregătire normală, deoarece devin ținta unui robo militar terifiant. Pușcașii marini vor trebui să supraviețuiască în timp ce încearcă să descopere ce intenționează de fapt Mills.
Doctorul Will Caster este cel mai apreciat cercetător din domeniul inteligenței artificiale, căutând soluția de a reuni într-o singură mașinărie conștiința colectivă, cu informații din toate domeniile științei și emoția umană. Experimentele sale controversate l-au făcut celebru, însă au atras în același timp și antipatia extremiștilor anti-tehnologie. În urma unei violente încercări de a-l opri, activiștii nu au făcut altceva decât să îl aducă mai aproape de realizarea obiectivului pentru care a muncit întreaga sa cariera. Will devine astfel prima conștiință încărcată într-un sistem informatic, care caută încontinuu să obțină controlul și puterea supremă. Un scenariu terifiant devine acum realitate: omniprezentă și fără slăbiciuni, noua entitate nu poate fi oprită!
Toți am experimentat pe pielea noastră neliniștitoarea senzație de deja vu, acea răzvrătire a memoriei pe care o trăiești când întâlnești un necunoscut și ai senzația că-l stii de-o viață sau când recunoști un loc deși știi foarte bine că n-ai fost niciodată acolo. Dar dacă aceste senzații sunt de fapt avertismente trimise din trecut sau indicii cu privire la viitor? Deja vu-ul este cel care îl ghidează pe agentul Doug Carlin în investigația sa cu privire la un atentat soldat cu sute de morți. Chemat să recupereze toate dovezile posibile după ce un feribot din New Orleans explodează din cauza unei bombe, Carlin este pe cale de a descoperi că ceea ce toți oamenii consideră că se petrece „numai în mintea lor” este de fapt ceva mult mai puternic, ceva care-l va conduce într-o cursă cu miză imensă: salvarea vieții a sute de oameni.
Stabilit în viitorul apropiat, Upgrade înfățișează o lume în care tehnologia controlează aproape toate aspectele vieții. În această realitate este scufundat un tehnofob, Gray, a cărui lume este dată peste cap când soția sa este ucisă, iar singura sa speranță de răzbunare devine un implant de cip experimental numit „Stem”. După ce soția lui a fost ucisă în timpul unui jaf brutal, iar el rămâne paralizat, Gray Trace este abordat de un inventator miliardar cu un tratament experimental care îi poate actualiza corpul și reactiva mușchii atrofiați. Tratamentul, un implant de inteligență artificială numit „Stem”, îi oferă lui Gray abilități fizice dincolo de tot ceea ce a experimentat până acum și șansa de a se răzbuna împotriva celor care i-au ucis soția și l-au lăsat să moară.
Doi străini urmăriți de autorități își văd viața pusă în pericol după ce un apelant nevăzut se folosește de tehnologie pentru a le monitoriza și controla fiecare mișcare.
Într-o Americă a viitorului, o companie organizează pentru angajații ei un safari de vânătoare a dinozaurilor în era preistorică. La întoarcerea din aventură, unul dintre participanți aduce cu el, din greșeală, un fluture. Cum aducerea în prezent a oricărui organism din trecut este interzisă, această minoră întâmplare declanșează o reacție în lanț care amenință să distrugă omenirea. O echipă de experți trebuie să se întoarcă în timp și să înlocuiască fluturele.
Cândva în viitor, Mae (Watson) se angajează la The Circle, un gigant tehnologic ce oferă o experiență completă clienților săi, îmbinând revoluționar facilități social media, dar și platforme pentru cumpărături online și creând o identitate online completă și extrem de transparentă, pe principiul "secretele sunt minciuni". Doar că, evident, această identitate presupune renunțarea la orice formă de intimitate, iar Mae se va trezi curând fugind de tehnologia omniprezentă.
Trezindu-se cu amnezie pe termen scurt, Michael Jennings (Ben Affleck) descoperă că în ultimii trei ani a lucrat la proiecte secrete în schimbul a milioane de dolari. Dar când încearcă să-și ia cecul promis, află că el însuși a schimbat banii pentru un plic cu indicii aleatorii despre viața lui. Vânat de un agent FBI (Michael C. Hall) și de fostul său șef Rethrick (Aaron Eckhart), Michael se folosește de indicii ca să afle cine este și să-și demonstreze nevinovăția. Uma Thurman o interpretează pe Rachel, partenera și iubita lui.
În 1984, un tânăr programator începe să pună la îndoială realitatea în timp ce adaptează un roman fantezie întunecată într-un joc video. O poveste captivantă cu finaluri multiple.
Anthony Perkins îl interpretează pe Norman Bates, ale cărui casă și motel sunt cele mai neindicate locuri pentru a-ți petrece o seară liniștită. Nimeni nu știe asta mai bine decât Marion Crane, ghinionista călătoare a cărei drumeție ia sfârșit în celebra scenă din duș, în această adaptare după romanul omonim de Robert Bloch. Mai întâi un detectiv privat, apoi sora lui Marion pornesc în căutarea ei până când suspansul și teroarea ating cote maxime, în momentul demascării ucigașului.
Greta, o tânără americană, se angajează ca dădacă la familia Heelshire, care locuiește într-o casă mare, dintr-o zonă izolată. Cuplul de britanici îi dă Gretei o listă de reguli stricte după care să-l îngrijească pe fiul lor de 8 ani, reguli greu de îndeplinit dat fiind că băiatul este, de fapt, o păpușă în mărime naturală. Soții Heelshire se pare că au această păpușă ca metodă de a trece peste moartea fiului lor, în urmă cu 20 de ani. După ce Greta încalcă din reguli, lucruri inexplicabile și înfricoșătoare încep să se întâmple, iar tânăra ajunge să creadă că păpușa ar putea să fie vie.
Naziștii, exasperați de numărul evadărilor din lagărele lor de către un număr relativ mic de prizonieri aliați, îi mută într-un lagăr de înaltă securitate, până la finalul războiului. Nemulțumiți, prizonierii planifică una dintre cele mai ambițioase încercări de evadare din al doilea război mondial. Bazat pe o poveste adevărată.
Susan Maine este în al șaptelea cer. Agentul imobiliar Jerry Blake pare soțul perfect și tată vitreg pentru fiica lor Stephanie. Dacă nu ar fi acuzațiile și insinuările constante ale fiicei ei, nimic nu ar sta în calea fericirii noi a lui Susan după moartea soțului ei. De fapt, Stephanie continuă să susțină că e ceva în neregulă cu Jerry. Ea face chiar propriile cercetări, ceea ce nu este bun pentru viața intimă împreună. Noul bărbat de lângă Susan depune toate eforturile pentru a-și construi o familie perfectă. Ceea ce cele două femei nu bănuiau în acest moment: Jerry este de fapt un ucigaș. Își schimbă identitatea după bunul plac și caută mereu familia perfectă. Dacă nu le găsește sau dacă cineva i se opune, îi omoară pe toți cei implicați și își construiește o nouă existență cu o nouă familie. Chiar și acum și-a luat din nou măsuri de precauție...
Eugene Evans visează să scape din micul lui orășel texan, când descoperă că Allison Wells, o hoață de bănci rănită, se ascunde mai aproape decât și-ar putea imagina. Neștiind dacă să încaseze recompensa oferită pentru capturarea ei sau să se lase pradă atracției din ce în ce mai puternice pe care o simte față de ea, Eugene trebuie să ia o decizie care o să afecteze pentru totdeauna viețile tuturor celor pe care i-a iubit vreodată.
Prinsă într-o relație violentă cu un om de știință genial și bogat, dar obsedat de control, Cecilia Kass reușește să fugă în miezul nopții și să se ascundă cu ajutorul surorii sale, a prietenului lor din copilărie și a fiicei adolescente a acestuia. Dar când fostul său partener se sinucide, și îi lasă o parte mare din uriașa lui avere, Cecilia începe să suspecteze că moartea lui nu e decât o farsă. Pe măsură ce începe să fie confruntată cu coincidențe din ce în ce mai sinistre, care pun în pericol viața celor dragi ei, Cecilia simte că sănătatea ei mentală e tot mai fragilă, din cauza eforturilor ei disperate de a le dovedi celorlalți că e hărțuită de o ființă care nu poate fi văzută.
În acest thriller palpitant, un criminal în serie cu limbă ascuțită își transformă mașina într-o armă indestructibilă și o folosește ca mașină de ucis.
Decizia unui avocat din New York de a avea o aventură când soția sa este plecată se întoarce împotriva lui atunci când amanta refuză să fie ignorată și este hotărâtă să-i distrugă viața.
Ce-ar fi dacă ți-ar da cineva o cutie cu un buton, care, odată acționat, ți-ar aduce un milion de dolari... dar simultan, ar lua viața unei persoane pe care nu o cunoști? Ce-ai face? Și care ar fi consecințele? Este anul 1976. Norma Lewis (Cameron Diaz) este profesoară la un liceu particular, iar soțul ei, Arthur (JAMES MARSDEN) este inginer la NASA. Sunt, în toate privințele, un cuplu al clasei mijlocii, ce trăiește o viață obișnuită într-o suburbie, împreună cu fiul lor... până când, un tip misterios, cu o față oribil desfigurată apare la ușa lor (FRANK LANGELLA) și le face o propunere: cutia. Având numai 24 de ore pentru a face alegerea, Norma și Arthur se confruntă cu o dilemă morală. Curând, cei doi descoperă că ramificațiile deciziei lor sunt imposibil de controlat și că se extind asupra propriei lor vieți și destin.
Murdarul Harry Callahan se întoarce pentru ultima lui aventură de film. Împreună cu partenerul lui Al Quan, el trebuie să investigheze omorul sistematic al actorilor și muzicienilor. Până când Harry învață că omorurile fac parte dintr-un joc bolnav ca să prezică morțile celebrităților înainte ca ele să se întâmple, s-ar putea să fie prea târziu...
Cum căsnicia lui se destramă, Blake o convinge pe soția lui, Charlotte, să ia o pauză de la oraș și să viziteze casa copilăriei sale din Oregon. Când ajung la fermă în toiul nopții, sunt atacați de un animal nevăzut și se baricadează în casă în timp ce creatura dă târcoale perimetrului. Dar, pe măsură ce noaptea se prelungește, Blake începe să se comporte ciudat, transformându-se în ceva de nerecunoscut.
Marcus Burnett este un om de familie sub papuc. Mike Lowry este un om liber și un „bărbat al doamnelor”. Amândoi sunt polițiști în Miami și au 72 de ore să recupereze un transport de droguri furate de sub nasul stației lor. Ca să fie și mai complicat, pentru a obține ajutorul unui singur martor la o crimă, fiecare trebuie să se prefacă că e celălalt.
Acuzat de un atac terorist cu bombe asupra Kremlinului, agentul operativ MI Ethan Hunt este dezactivat și renegat, împreună cu restul agenției, în momentul în care președintele inițiază „protocolul fantomă”. Lăsat fără resurse și fără acoperire, Ethan trebuie să găsească o cale să reabiliteze renumele departamentului și să prevină un alt atac. Dar lucrurile se complică și mai mult, iar Ethan e nevoit să se îmbarce în altă misiune, împreună cu colegii săi renegați, ca și el, ale căror motive, însă, nu-i sunt complet cunoscute.
În primele două părți ale cunoscutei serii de acțiune, fostul agent Brian Mills a trebuit să-și apere familia de atacatori, vânându-i fără milă. Doar că de această dată vânătorul se transformă în vânat, având pe urmele sale atât autoritățile, cât și un dușman din trecutul său plin de violență, dușman gata de orice pentru a-l face pe Mills să sufere.
In New York-ul anului 2020, societatea post-industriala se confrunta cu o problema ce tinde sa scape de sub control: creșterea fară precedent a infracționalității. Pentru a aerisi închisorile, precum și pentru distracția publicul larg prin intermediul unor transmisiuni televizate săngeroase, gardienii pun bazele unei curse diabolice de mașini între deținuți în cursul careia aceștia trebuie să se mutileze și să se ucidă între ei în drumul lor spre victoria finală, și desigur, spre eliberare.
Doi frați, un veteran disperat să-și întrețină familia și un infractor de profesie, încearcă să scape după un jaf ratat și aleg un vehicul neconvențional.
Filmul este povestea lui David Mann, un om de afaceri care se suie în masină pentru un drum lung spre o întâlnire urgentă. Duelul începe în momentul în care Davis încearcă să depăşească un camion care merge prea încet. Şoferul depăşit se simte ofensat şi, astfel, începe o luptă plină de suspans între cei doi. Şoferul camionului îl ameninţă pe David la fiecare curbă a autostrăzii, după care încearcă să îl împingâ pe o şină de tren, într-o cabină telefonică şi se angajează într-o cursă de viteză în care se pare că îl va urmări pe David la nesfârşit. Sperând că va scăpa de camionul de coşmar, David opreşte la o cafenea, dar îşi dă seama că şoferul care îi face necazuri este şi el acolo. Acesta nu este văzut pe parcusul filmului, cu excepţia braţului pe care îl scoate pe geam în timpul duelului de pe autostradă, Spielberg folosindu-se de maşină pentru a crea un monstrul care hărţuieşte.
După ce l-a urmărit și a salvat viața autorului ei de ficțiune preferat într-un accident de mașină, obsedata maniacă îl ține captiv în casa ei izolată din Colorado, apoi îl forțează să scrie din nou la viață personajul literar popular pe care l-a ucis.
După o vânătoare lungă și tulburătoare, detectivul de poliție Kevin reușește în sfârșit să-l aresteze pe puternicul baron al drogurilor Chee! Dar când martorul vedetă, secretara lui Chee, dispare brusc din motive inexplicabile, Chee este eliberat din nou din lipsă de dovezi. O greșeală fatală, pentru că de îndată ce a fost eliberat, temutul baron al drogurilor și-a pus oamenii pe detectiv. Când Kevin este acuzat și pentru uciderea unui coleg, începe să înțeleagă că aici se joacă un joc ...
Fred Madison, un muzician de jazz care locuiește cu soția sa Renee, primește casete video misterioase care îl arată pe el și pe soția lui în propria lor casă. La scurt timp, în timpul unei petreceri, un bărbat misterios îi spune că se află la ea acasă chiar în acel moment. Suspiciunile că se întâmplă ceva ciudat devin terifiante când vede următoarea casetă video...
După ce o adolescentă vulnerabilă cade în capcana unui agresor sexual de pe internet, familia ei începe să se dezintegreze, neștiind cum să facă față acestei tragedii.