Peter e încântat de faptul că urmează să locuiască nu numai cu părinții săi, ci și cu bunicul Jack, de care era foarte apropiat. Asta până când trebuie să se mute în podul care îi trezea coșmaruri, pentru a-i lăsa camera sa noului venit. Dar Peter nu se va da bătut așa de ușor și adunându-și prietenii vor încerca cu toții să îl scoată din sărite pe bunic, printr-o serie de farse care mai de care mai creative. Însă Jack nu e dispus să piardă și cât de repede îi declară război băiatului, întorcând casa cu susul în jos. Întrebare rămâne însă: se va da Peter bătut în fața bunicului sau va reuși acesta să își recupereze camera, câștigând războiul?
Filme asemănătoare cu Un tataie de coșmar - The War with Grandpa (2020)
Dacă îți place Un tataie de coșmar - The War with Grandpa (2020), e posibil să îți placă și filmele de mai jos.
Filme similare sunt obținute folosind genuri și subiecte similare.
Casper este o tânără fantomă bună care bântuie pașnic un conac din Maine. Când specialistul James Harvey sosește pentru a comunica cu Casper și cu tovarășii săi, el își aduce fiica adolescentă, Kat. Casper se îndrăgostește rapid de Kat, dar relația lor în devenire este complicată nu numai de starea lui transparentă, ci și de unchii lui apariția necăjitoare și de bufoniile lor răutăcioase.
If spune povestea unei fete care descoperă că poate vedea prietenii imaginari ai tuturor. Filmul ne arată ce va face Bea cu această superputere în timp ce pornește într-o aventură magică.
Filmul Sonic ariciul urmărește peripețiile lui Sonic în încercările lui de a trece cu bine de dificultățile vieții de pe Pământ, împreună cu noul său prieten, Tom Wachowski. Sonic și Tom își unesc forțele pentru a-l opri pe diabolicul dr. Robotnik, care vrea să îl captureze pe Sonic și să-i folosească superputerile pentru a domina lumea.
Flinstones si Rubbles – doua familii moderne, din Epoca de Piatra. Fred si Barney au slujbe foarte bune, cariere promitatoare la compania Slate & Comp. Cei doi sunt in continuare buni amici, iar cand Barney ii cere ajutorul lui Fred, acesta nu ezita sa-l acorde. Ii imprumuta lui Barney niste bani, pentru ca el si Betty sa poata adopta un copil. Foarte indatorat, Barney se gandeste sa-i intoarca serviciul prietenului sau: la testarea care urmarea sa stabileasca cine va ocupa postul de vicepresedinte al companiei, raspunsurile lui Fred nu au fost prea grozave, iar bunul sau prieten se gandeste sa inlocuiasca acel test nesatisfacator cu al sau. Astfel Fred obtine pozitia de conducere, dar surpriza! Descopera ca a fost manipulat de Cliff Vandercave si ca el este persoana care trebuie sa plateasca pentru o uriasa frauda.
Casey Carlyle (Michelle Trachtenberg) este o tânără deșteaptă, dar cu probleme de adaptare. Prinsă între visul de a deveni patinatoare și dorința mamei ei (Joan Cusack) de a o vedea la Harvard, Casey speră să ajungă într-o zi precum Nikki, Tiffany și Gen, trei patinatoare talentate, care concurează în campionatul american.
Dar, când Casey are șansa de a se antrena cu Gen și antrenoarea ei, care îi este de fapt și mamă (Kim Catrall), ea trebuie să-i distrugă visele mamei sale pentru a și le urma pe ale ei. Cu singurul ajutor venit din partea fratelui lui Gen, Casey acceptă provocarea vieții, în încercarea de a deveni campioană și o adevarată "Prințesă a Gheții".
După ce ajunge din greșeală cu avionul la New York, micuțul Kevin McCallister se cazează la hotel și strică planul vechilor săi dușmani de a jefui un magazin de jucării.
Dintr-un magazin cu animale de companie, doi hoți fură victime pentru experimente medicale. Un cățeluș reușește să evadeze din camionetă și se strecoară nebăgat în seamă până într-un cartier periferic, unde, într-o căsuță, locuiește familia Newton, George și Alice împreună cu cei trei copii ai lor, un băiat și două fete. După multe insistențe, cățelușul Beethoven este adoptat, inițial numai pentru scurt timp, ca finalmente să devină un membru al familiei. Și crește, și crește, până la dimensiunile uriașe ale unui St.Bernard. După care credinciosul patruped începe să-și demonstreze utilitatea; pe Ryce o ajută să-și găsească un prieten, pe Ted îl scapă de colegii răutăcioși, iar pe micuța Emily o salvează de la înec. Numai că blândul Beethoven trebuie să-și arate colții și să depășească o primejdie mortală, pentru a-l convinge pe George că merită întreaga sa afecțiune.
Shane Wolfe, pușcaș marin din trupele S.E.A.L.S. trebuie să jongleze cu două slujbe simultan. Să fie gata să sară la bătaie împotriva inamicului și să facă pe bona cumsecade pentru copiii unui om de știință, aflați în mare pericol după ce tatăl lor fusese asasinat pentru o invenție secretă. Shane adaugă arsenalului militar pe care-l are în posesie vreo două surprize: câteva biberoane cu suc de fructe și lapte și o dubiță trăsnet, numai bună pentru cinci copii.
Paddington este povestea amuzantă a unui ursuleț venit din îndepărtata junglă peruvienă tocmai la Londra, în căutarea unui cămin. Singur și părăsit în gara din Paddington, realizează că e posibil ca viața în marele oraș să nu fie așa cum și-a imaginat. Temerile îi sunt spulberate în clipa în care face cunoștință cu familia Brown. Citind bilețelul pe care-l poartă atârnat de gât - pe care stă, scris de mână, "Vă rog, aveți grijă de acest ursuleț. Vă mulțumesc." - ei îi oferă întâi un ceai, apoi o familie și un acoperiș deasupra capului. Se pare că norocul îi surâde lui Paddington - până când intră în scenă un personaj macabru, a cărui singură dorință este aceea de a-l captura și a-l împăia pentru muzeu.
Supercalifragilistic. Acesta este probabil cel mai faimos cuvânt din istoria filmului care nu este de găsit în niciun dicționar al vreunei limbi din lume. El aparține lui Mary Popins, cea mai simpatică guvernantă care a existat vreodată. Interpretată superb de Julie Andrews, recompensată cu un Oscar pentru această prestație, Mary Poppins, dădaca magică închipuită de P.L. Travers, avea să se transforme în fenomen cinematografic.
Povestea lui Mary Poppins, zâna bună, care îi cucerește pe nâzbătioșii copii ai glacialului bancher Banks cu verva sa molipsitoare, este fascinantă. Cântecele și vrăjile ei l-ar putea sensibiliza și pe cel mai îndărătnic taur, dar întâmpină reale probleme în a-l îndulci pe domnul Banks. În cele din urmă, Mary Poppins va reuși să se facă iubită de toată lumea într-unul dintre cele mai grandioase finaluri din istoria Hollywood-ului.
Jack ar duce o viață aproape perfectă dacă n-ar avea de suportat o excepție extrem de supărătoare, care-i cade pe cap de sărbători - sora lui geamănă - Jill. În fiecare an el trebuie să suporte o agasantă vizită de Thanksgiving a surorii sale, căreia nu-i trebuie mult ca să-i dea viața complet peste cap. Pe măsură ce vizita ei de weekend amenință să se transforme intr-o ședere de o lună, gemenii se ceartă tot mai mult, se tachinează, se atacă, cum numai gemenii știu s-o facă. Când devine tot mai clar că Jill nu mai are de gând să plece, Jack pune în aplicare mai multe scheme care speră că o vor pune pe fugă, determinând-o pe Jill să se întoarcă acolo unde îi place lui Jack s-o știe - în celălalt capăt al țării.
Moștenitor al unui imperiu estimat la 70 de miliarde de dolari, domnișorul Richie s-a născut și trăiește într-o lume de vis. Are orice și-ar putea dori un băiat și absolut orice se poate cumpăra cu bani. Ca idee, amintim doar de roller coaster, antrenorul personal de baseball și restaurantul McDonald’s propriu, la etaj. Averea lui Richie crește în fiecare zi, în timp ce asupra lui veghează un tată blajin Richard, o mamă excentrică, un valet devotat pe care îl cheamă Cadbury și, să nu uităm, credinciosul său câine, Dollar. Viața de basm pe care o duce Richie nu e lipsită de riscuri. Din umbră pândește Lawrence Van Dough, director la Rich Industries, care țese răbdător planuri de eliminare a familiei Rich pentru a-și însuși averea.